Amprente de bocanci. Damian Hâncu: „Am văzut moartea cu ochii»

După mai bine de trei săptămâni de la protestele violente din centrul Chişinăului, Damian Hâncu, tânărul de 23 de ani care studiază dreptul la Lyon, Franţa, mai simte bocancii grei şi paturile armelor Kalaşnikov pe corpul său. Oamenii cu cagule l-au lăsat pe Damian cu comoţie cerebrală, cu mâna dreaptă fracturată, cu dureri îngrozitoare de spate şi la piciorul drept. Deşi studiază dreptul la două facultăţi, în Franţa şi în R. Moldova, tânărul nu a reuşit să îşi apere drepturile sale cetăţeneşti atâta timp cât s-a aflat în izolatoarele comisariatelor de poliţie de la noi.

– Erai cu doi jurnalişti suedezi. Cum s-a întâmplat că tu ai fost reţinut, iar ei au scăpat neatinşi?
– Sunt student la Drept la Lyon, dar şi la Chişinău. În acea zi aveam examene de la ora 13.00 până la 15.00. După 15.00 am mers la bibliotecă ca să mă pregătesc pentru alt examen. I-am întâlnit pe aceşti jurnalişti suedezi din întâmplare, la proteste, şi le-am explicat în limba engleză ce se întâmplă în R. Moldova. Am stat cu ei vreo trei ore, după care am mers şi am luat masa împreună într-o locaţie din spatele Casei Presei. Nu am consumat băuturi alcoolice, aşa cum îmi spuneau mai târziu oamenii legii.

– Despre ce ai vorbit cu jurnaliştii suedezi?
– Despre alegeri fraudate şi despre tinerii revoltaţi. Le-am tradus chiar şi sloganele pe care le scandau tinerii, pe 7 aprilie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

– Când te-au reţinut?
– Imediat după ce mi-am luat rămas bun de la cei doi jurnalişti străini. S-a întâmplat în preajma intersecţiei străzilor Puşkin şi 31 august 1989. M-au reţinut oameni cu cagule pe cap. De fapt, am observat încă în timpul zilei că sunt urmărit de persoane necunoscute, care încercau să asculte ce vorbeam cu acei străini. Mereu eram urmărit de la o distanţă de 50 — 60 de metri. După reţinere, am fost dus la Comisariatul General de Poliţie. Acolo am fost percheziţionat. Le spuneam că sunt student în Franţa. „Franţa? Care Franţă?» luau în batjocură tot ce le spuneam eu. Abia când mi-au deschis geanta şi au găsit carnetele de student din anii trecuţi au realizat că nu minţeam.

– Ai fost bătut de oamenii legii. I-ai reţinut la faţă?
– Îmi pare rău că nu i-am reţinut la faţă pe cei care dădeau nemilos cu picioarele şi patul armei Kalasnikov. Eram bătuţi mai mulţi odată, apoi eram repartizaţi în grupuri: cei cu dosare administrative şi cei cu dosare penale. Nu mai vorbesc despre câte injurii mi s-au adus. După asta minţeau şi încercau să se apere, ca şi cum eu i-aş fi numit cu cuvinte murdare. Am fost întrebat de mai multe ori, de oameni diferiţi, câte lovituri mi-au fost aplicate. E greu să spun exact, în condiţiile în care am fost înconjurat de vreo cinci sau poate şase oameni ai legii, care m-au lovit fără pic de milă cu picioarele peste tot. Vroiam să îi reţin măcar cu un ochi. Dar dacă ridicam capul de la pământ, riscam să fiu lovit în faţă cu acei bocanci grei.

– În ce erau îmbrăcaţi?
– Ştiu cu siguranţă că aveau cagule pe cap. Aveau uniforme şi bocanci militari. Încălţămintea era dură, iar acest lucru îl sesizam mai ales atunci când loveau cu picioarele. Cineva m-a lovit intenţionat la mâna dreaptă şi mi-a rupt osul de la deget, ca să nu mai pot scrie. M-au torturat mişeleşte.

– Ce condiţii erau în celulă?
– Era o încăpere foarte mică, în care erau închise vreo 20 de persoane. Probabil, foarte mulţi erau aduşi pentru că au participat la proteste. Mulţi erau bătuţi fără milă. Am dormit pe podeaua rece şi murdară. Nu aveam aer. Singura metodă de a obţine o gură de oxigen era o gaură foarte mică din uşa celulei. Gardienii însă ne furau şi această mică cantitate de aer. Fumau şi suflau fumul de ţigară în acea celulă în care ne asfixiam. Mulţi au leşinat. Şi mie mi s-a întâmplat să leşin de câteva ori. Băieţii din celulă mă trăgeau de haină când vedeau că am leşinat. Uneori strigam din disperare să ne deschidă uşa. Peste vreo cinci ore apăreau câţiva gardieni şi îi scoteau pe cei leşinaţi. În acel scurt moment reuşeam să respirăm ceva aer. Ceilalţi rămâneau în acele condiţii, suportând tortura. Citește în continuare

Emeutes en Moldavie avril 2009

Moldavie: “Les vieux nous ont volé notre avenir”

09/04/2009

Une nouvelle manifestation est prévue ce vendredi par les opposants au pouvoir communiste. Des slogans de ce type devraient de nouveau être scandés par les jeunes moldaves, dans les rues de Chisinau. Stella Suhan, étudiante moldave en France qui prépare une thèse sur “la gestion politique de la mémoire du communisme en Moldavie après l’indépendance”, revient sur le fossé générationnel qui se creuse dans son pays.

Les manifestants moldaves s’insurgent contre la victoire des communistes aux élections de ce dimanche. Ils dénoncent aussi des fraudes, qu’en est-il?

Certains observateurs auraient vu des chiffres peu cohérents, au fil des dépouillements, comme l’a raconté l’une d’entre eux à la BBC… Mais ils n’ont pas de preuve accablante à avancer.

A vrai dire, dans la victoire des communistes, la seule chose qui n’était pas prévisible, c’est son ampleur [près de 50% des suffrages, ndlr]

Ce qui les favorise, c’est que la scène politique moldave est très fragmentée: les partis de l’opposition prolifèrent mais ils sont petits, très jeunes et, donc, encore peu crédibles. Et puis les communistes ont mené une campagne électorale qui a porté ses fruits.

Vous évoquez une campagne rondement menée… Sur quoi le parti communiste moldave a-t-il joué?

Ils ont parié sur le thème de la stabilité, un thème qui parle beaucoup aux gens des campagnes, surtout en période de crise économique mondiale.

La plupart des retraités et des ruraux du pays est socialement marginalisée et isolée. Leur seule source d’informations se résume à la radio et la télévision d’Etat. C’est ce segment de la population qui représente la base sociale et la partie la plus active de l’électorat du Parti des Communistes. Ils voient le président Voronine comme un sauveur charismatique…

Et, en face, qui sont les opposants?

Ce sont plutôt des jeunes mieux informés, qui se sont rassemblés spontanément via les réseaux internet. Un courrier électronique a par exemple été envoyé le mardi pour les inviter à se rassembler pacifiquement: “Si tu n’as pas voté communiste, viens à 18h sur la place Etienne le Grand”, symbole national à Chisinau. La veille au soir, ils y avaient déjà déposé des bougies, parce que c’était un jour de deuil pour eux que le parti communiste moldave aient gagné les élections.

Ces jeunes ont envie de changement, ont étudié en Europe ou aux Etats-Unis, y ont un peu travaillé via le programme Work and travel mais aussi parfois en situation irrégulière, ont participé à des associations dans ces pays, etc… D’ailleurs, le vote des Moldaves à l’étranger est très différent des résultats finaux. 45% ont voté pour l’opposition… et seulement 8% pour les communistes!

Ces jeunes sont plus ouverts vers l’Europe espèrent aussi un jour voir leur pays se rapprocher de l’Union européenne. Le parti communiste moldave se dit pro-européen mais il a souvent changé d’avis ces dernières années : les opposants ne croient plus à ses mensonges…

Leur mouvement rencontre d’ailleurs assez de sympathie dans la population… Mais les gens n’approuvent pas la violence de certains des manifestants.

Faut-il voir dans cette succession d’événements la manifestation d’un fossé générationnel?

Oui. D’ailleurs parmi les slogans, certains jeunes criaient: “Les vieux nous ont volé notre avenir”. […]

Article complet a voir ici